Akadea's Blog

Praf de vis impachetat in sublima petala cu parfum de aberatie…

stropi de vis… octombrie 20, 2009

Categorisit la Quickies — akadea @ 12:08 am

nu pot auzi nici un alt zgomot si ma bucur nebuneste ca picaturile ploii acopera tot haosul din jur! ador tunetele si fulgerele care ma fac sa tresar si sa ma ghemuiesc in bratele care ma cuprind, ferita de orice rautate, protejata de zgomotul infernal de liniste deplina! iubesc ploaia si fiecare strop care danseaza, fie lent, fie cu ropote puternice! imi place cand fuge lumea sa se adaposteasca de ploaie si vad rareori cate o persoana care se plimba linistita prin poaie, fara sa o simta ca pe o amenintare, ridicand uneori ochii inchisi spre cer, pentru a savura din plin caderea picurilor de ploaie, ca pe o binecuvantare cereasca!

iubesc ploaia, desi nu mereu reusesc sa ma bucur de ea!

 

decor tomnatic… octombrie 13, 2009

Categorisit la In delir — akadea @ 11:11 pm

Danseaza frunzele-n mirifica betie,
Parfumul ploii mangaie visarea,
Sufletul ruginit e-n dulce agonie,
Visul meu mut rascoleste-acum marea.

Vibreaza amarnic culorile vestejite,
Armonie creeaza tunetele din gand.
Doare pustiul din zarile vrajite,
Covorul de frunze-l aud suspinand.

Doar ploaia-mi mai canta ecoul,
Doar norii-mi zambesc pe-al meu drum ,
Doar funza-mi mai mangaie dorul,
Doar toamna mai zburda aievea acum.

 

to be continued… octombrie 13, 2009

Categorisit la Quickies — akadea @ 10:52 pm

da, va urma! ;)

 

aiming emptiness… octombrie 7, 2009

Categorisit la Am cazut pe ganduri si tare m-am lovit... — akadea @ 11:20 pm

nimic nu este mai dureros, dupa parerea mea, decat sa traiesti in gol, sa treaca viata pe langa tine si sa realizezi ca n-ai un sens, ca n-ai o directie, ca n-ai un punct fix, un obiectiv, o motivatie, o ratiune pentru a merge mai departe pe un drum pe care ai mers mereu in pura inconstienta si dus inainte de inertie, de vant, de valuri…

what’s the poit to all that?

ar fi mai multe…

cineva spunea odata ceva de genul “daca nu tintesti nimic, cu siguranta vei ajunge la tinta!”
si bine a zis cine a zis cand a zis ce a zis!

ai avut vreodata senzatia ca mergi inainte doar pentru ca intr-acolo te poarta strada?
ai avut vreodata senzatia ca ai trecut de o intersectie fara sa o vezi si cu siguranta trebuia sa mergi la dreapta/stanga exact acolo?
ai avut vreodata senzatia ca esti obosit de trait?
ai avut vreodata senzatia ca nimic nu are sens si viata insasi nu are nici un rost?
ai avut vreodata senzatia ca te minti singur?
ai avut vreodata senzatia ca nu te poti opri din mers, desi ar fi exact ceea ce ti-ai dori in acel moment?
ai avut vreodata senzatia de gol… gol imens… in tine?
ai avut vreodata senzatia ca te-ai ratacit, desi cunosteai exact locul unde te aflai?
ai avut vreodata senzatia ca trece timpul pe langa tine cu o viteza mai mare decat a ta de a-l percepe?
ai avut vreodata senzatia ca poti opri timpul in loc si totusi nu ai facut-o?
ai avut vreodata senzatia ca nu mai ai nimic de pierdut?
ai avut vreodata senzatia ca intrebarile nu se vor opri niciodata si nu vei trai suficient sa gasesti raspunsurile?

ma opresc aici nu pentru ca am epuizat intrebarile, ci pentru ca imi impun sa le ignor pe celelalte… pentru o clipa…

… imi doresc un va urma… dar nu stiu daca va mai exista…

 

stardust… octombrie 1, 2009

Categorisit la Cand nu pot sa tac... — akadea @ 9:47 pm

sunt praf de stea -
cazuta deja.
prind viata-n cadere,
dar mor in tacere-
sfarmata in zbor,
de fluturi si nori-
rataciti calatori,
contra vantului surd,
care-mi urla in gand,
iar eu il alint
cu el mai colind
unde ochii nu vad
si oamenii cred
ca-i vid,
ca-i morbid,
ca-i goana de vant,
dar eu imi tot cant
si-adorm suspinand,
caderea n-o simt
decat ca alint,
ajunsa-n abis,
ma-nalt ca prin vis:
rup aripi de zmeu,
zbor pe curcubeu,
calare pe stele
gasesc un alt eu.
incotro? de ce?
cat? cum? pentru ce?
cine? unde? cand?
ma intreb pe rand,
ca sa ma-ntretin
in zborul sublim.
raspunsuri ar fi,
dac-as auzi
sau as asculta
si as cauta
sa-nteleg ceva…
dar cum praful zboara,
timpul nu-l masoara,
locul nu-l cuprinde,
nici nu-ncape-n minte!
merge mai departe,
se ridica de cade,
alearga pe loc,
rade, scuipa foc,
danseaza pe nori
adoarme in zori,
viseaza-n culori.
continua zborul,
pana-i moare dorul…

 

gand transparent… septembrie 30, 2009

Categorisit la Quickies — akadea @ 10:52 pm

mi-a trecut prin minte o idee cu asemenea viteza incat n-am reusit nici sa-i simt mirosul… nici sa-i identific forma… macar asa, in mare… nimic! n-am fost in stare sa realizez daca era un gand bun, sau vreo alta idiotenie, pe care e mai bine ca n-am avut timp s-o percep! si totusi, mi-a ramas mirosul incolor si culoarea fada pe care a lasat-o in urma… ma gandesc acum ca pe drumul de intoarcere, de oriunde ar fi venit, poate va trece tot pe la mine si va fi atat de obosita, incat sa circule cu viteza mai redusa… sa-mi ramana macar amintirea ideii, umbra gandului si ideile pe care mi le voi face vis-à-vis… mda…

 

43 things… septembrie 28, 2009

Categorisit la Quickies — akadea @ 11:11 pm

… cand ai somn, dar nu poti dormi si esti plictisit sa delirezi.. excelezi in delir! :)

I took the 43 Things Personality Quiz and found out I’m a
Self-Improving Self-Knowing Extrovert

… o fi de bine, o fi de rau?

aha… nu vazusem 2 kestii… am refactut testul :D
acum imi da cu rest… cred ca e de la ei! :P

I took the 43 Things Personality Quiz and found out I’m a
Risk-Taking Traveling Reinventer
 

sublimul haos… septembrie 28, 2009

Categorisit la Am cazut pe ganduri si tare m-am lovit... — akadea @ 10:41 pm

Ma irita tendinta oricui de a-mi face curatenie si ordine in lucruri, in activitati, in vorbe, in idei, in ganduri, in… mine!
Care e problema pana la urma? Nu reuseste nimeni sa inteleaga ca daca e ordine (in perceptia oricarei alte persoane in afara de mine) nu mai vad clar si daca am gandurile in ordinea respectiva, nu le mai inteleg si nu mai au acelasi sens pentru mine? Cine vine apoi sa-mi traduca si sa-mi explice propriile ganduri? Atunci sa va vad!
Imi place dezordinea mea si nu pot trai fara haosul meu paradisiac, ador imperfectiunea perfect haotica- e sublima!
Stiu ca nu e simplu de inteles… nici nu pretind asta, tocmai de aceea nu vreau sa pretinda nimeni de la mine altceva in afara de ceea ce vine natural… fara sa fac eforturi sa pun la punct forma, uitand intr-un final fondul… Ce aveam de facut/spus? Cine mai stie? Eu eram ocupata sa-mi fac ordine in idei… si intre timp, in loc de PAUSE am apasat PLAY… gata, STOP!

 

the enemy in the mirror. septembrie 25, 2009

Categorisit la In delir — akadea @ 12:27 am

… ma uit la tine si ma enervezi la maxim!
… te urmaresc nemiscata si ma uimesti clipa de clipa, desi credeam ca te cunosc atat de bine…
… insist sa te privesc si iti vad toate defectele evidentiate ca petele de cerneala pe o coala imaculata.
… nu ma pot abtine sa nu-ti mai arunc o privire si acelasi dezgust mi-l provoci, din ce in ce mai mult si mai intens!
… inainte sa-ti intorc spatele, te fixez si-mi spun ca e ultima data cand imi voi invenina privirea cu imaginea ta!
… nu imi controlez ochiul stang, care sare cu strabismul lui in directia ta si te sfideaza cu o sila atenta.
… ma intreb in continuare de ce ma holbez insistent la ceva ce-mi face rau si mai ales ma intreb ce anume ma doare…

… privindu-te intens incep sa inteleg nu numai ca imaginea ta m-a plictisit in mod morbid, ci tot ceea ce-mi transmiti ma infioara.
… acordandu-ti atata atentie, realizez ca un oarece pic imi si pasa de tine… desi nu vreau sa recunosc asta!
… analizandu-te indeaproape, constat ca nu semanam deloc… si-s mandra de asta!
… cercetandu-te, oarecum imi amintesti de cineva cunoscut… la care ma uitam demult… aici, unde te vad acum pe tine…
… cautandu-ti ochii, sa-ti citesc gandurile cele mai ascunse, pricep ca e nociv sa incerc sa te cunosc- ma sperii!
… urmarindu-te, fara sa te ating, reusesc sa iti simt tremuratul buzelor, chiar daca in ochi iti scapara scantei inumane.
… sfidandu-te, imi dau seama ca ar fi inutil sa te inteleg azi, pentru ca maine sa fii altcineva si s-o iau de la capat…

… cum sa nu te detest cand vad ca nu stii niciodata ce vrei?
… cum sa nu te urasc atunci cand stiu ceea ce vrei si te vad ca renunti atat de usor?
… cum sa nu-mi fie sila de tine cand vad cum iti plangi de mila?
… cum sa nu detest atunci cand vad ca ai incredere oarba in tine fara sa te cunosti?
… cum sa nu te urasc cand vad ca vrei mereu mai mult de la mine, de la tine, de la lume, de la viata?
… cum sa nu-mi fie sila de tine cand vad ca esti vesnic nemultumita de mine, de tine, de lume, de viata?
… cum sa nu te sfidez cand imi razi in fata chiar daca lumea se prabuseste in jurul nostru?

*** decid sa te ignor cand n-am chef de tine, sa te inteleg cand vreau eu, sa te urasc atunci cand ma plictisesc sa aud ca te iubeste toata suflarea, dar accept sa te iubesc si eu… cand altii te urasc… ca sa nu mori, totusi, ca ne stim de atata timp… si m-am obisnuit cu tine, pacoste!

 

Orgolii septembrie 24, 2009

Categorisit la In delir — akadea @ 12:20 pm

Pana si toamna ne-a zambit… ieri, cand a luat la suturi vara trecuta… s-a instalat cu tupeu… trimisese din timp cateva ploi sa-si ameninte venirea… dar nici vara nu s-a lasat mai prejos… avand pile la soare,
a decis sa sfideze colega careia tocmai i-a predat stefeta si a facut soarele sa straluceasca si sa zambeasca ironic tocmai in ziua incoronarii oficiale a toamnei…
Din toata asceasta batalie de orgolii… cine are, oare, de castigat?
Vine ea iarna… si le da peste nas la amandoua… sa se invete minte!

 

Femei in cariera… septembrie 23, 2009

Categorisit la Am cazut pe ganduri si tare m-am lovit... — akadea @ 6:18 pm

Am citit o chestie faina si o recitesc… daca aveti timp si chef, merita s-o cititi si voi… ;)

Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu.

Muncim ca nişte tâmpite, îi mulţumim patronului că ne dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să ne afirmăm şi să ne ţinem de deadline. Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă, când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele. Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde. Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal. Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie “urgent”, “campanie”, “scheme”, “rapoarte”.
În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti ţipând. Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea. Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă…

Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales, îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile pe săptămână. Ăsta e raportul minim rezonabil. Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood , care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital , nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara.
Pardon, noaptea. Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face şi lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi să investească.

Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în “Baby Boom” se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile. Au senzaţia că se poate orice. Că soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie. Când ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă. Pericolul dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni.

Când constaţi că fetiţa ta îi spune “mamă” soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai demisia. Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile). Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui “da”, acoperind o secundă telefonul cu palma , apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei.

Mircea, fă-te că trăiesti! Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat.

Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna..
Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu. Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa. Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: “Mircea, fă-te că lucrezi!”.. Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe. Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.
(the one and only… Mircea Dinescu)

 

raspuns unic la intrebari multiple… septembrie 22, 2009

Categorisit la Am cazut pe ganduri si tare m-am lovit... — akadea @ 10:52 pm

Nu, nu ai nevoie de motive pentru a zambi!
E sec? E simplu? E ireal? E banal? E cretin? E injust? E cum vrei tu, dar acesta este raspunsul meu la intrebarile voastre… diverse, dar pentru care am acelasi raspuns…

E adevarat ca sunt notorie prin negativismul meu, e adevarat si ca sunt pesimismul personificat…. in DEX gasiti poza mea in loc de definitiile acestor termeni… So what? Pana si eu zambesc! Ha! :)

Si de ce am avea, ma rog, nevoie de motive ca sa zambim? Pentru ca avem prea multe motive de a ne plange de mila… de a ne autocompatimi… de a invinovati mereu pe altcineva sau viata insasi pentru orice problema a noastra…? So what?
Life sucks, viata e dura, e injusta, e cruda, e o curva, e o bestie… asa este oamenii buni, n-are noroc! :P

Generatia de sacrificiu cred ca a fost fiecare generatie care s-a perindat pe-aici sau pe-acolo… nu doar generatia EMO isi plange de mila… este pasiunea comuna a oamenilor… un hobby care exceleaza prin sublima autocompatimire… mania de persecutie ne este cunoscuta tuturor, asa-i? Pai atunci sa ne inchidem intr-o camera claustrofobica, lipsita de oxigen, poate avem norocul sa adormim acolo pentru vesnicie… si in felul asta ne vor plange de mila oamenii, vom fi forever compatimiti de posteritate, ca orice biet pamantean care nu a supravietuit vietii dure si nemernice, o victima a societatii, o fiinta prea gingasa si nevinovata pentru a putea rezista intr-o viata cruda… of of, mai mai… bullshit!

Te simti persecutat de soarta? Te simti bantuit de ghinion si alergat de belele ca Jerry de Tom? (nu mi-a venit alt exemplu, so what?)… Ai senzatia ca ploua exact din norisorul de deasupra ta, care te urmareste mereu, cand peste tot in jurul tau e soare? Ai impresia ca toate fortele malefice si-au canalizat atentia si energia catre tine, impotriva ta, iar vantul bate exact in directia opusa mersului tau?
IGNORA toate aceste senzatii si rade-i in fata vietii! Zambeste-i sfindand-o si o vei intimida! Initial, o vei surprinde… va mai tenta sa te sufoce cu idei si senzatii potrivnice… apoi o vei convinge cu zambetul tau tamp, ca nu vei ceda asa usor… ca vei muri cu zambetul pe buze daca va fi cazul… and after all… in the end… life will smile back at you! :)

Si daca nu… ce-ai pierdut daca ai zambit? nimic! nulla! nada! zip! zero! 0!
Poate am uitat un detaliu esential: zambetul e gratuit! Ce sa te coste daca zambesti la luna, stele, soare, mare, ploaie, zare, dude, mere si namoale? Tra-la-la… na-na-nah… E gratis, lume! Deci enjoy it, celebrate your lives! ;)

Sa visati liber… si sa adormiti zambind!
Iar pentru maine…. cea mai frumoasa urare care-mi vine in minte este ceea ce imi doresc dintotdeauna mie insami:
…sa va treziti zambind!

 

going to sleep cu… septembrie 22, 2009

Categorisit la Coloana sonora — akadea @ 9:46 pm

Hear your heartbeat
Beat a frantic pace
And it’s not even seven AM.
You’re feeling the rush
of anguish settling,
You cannot help showing them in.
Hurry up then
Or you’ll fall behind and
They will take control of you
And you need to heal
The hurt behind your eyes,
Fickle words crowding your mind.

So
Sleep, sugar, let your dreams flood in,
Like waves of sweet fire, you’re safe within
Sleep, sweetie, let your floods come rushing in,
And carry you over to a new morning

Try as you might
You try to give it up
Seems to be holding on fast
It’s hand in your hand
A shadow over your
A beggar for soul in your face.
Still it don’t matter
If you won’t listen
If you won’t let them follow you.
You just need to heal,
Make good all your lies,
Move on and don’t look behind.

Day after day
Fickle visions
Messing with your head
Fickle, vicious
Sleeping in your bed
Messing with your head
Fickle visions
Fickle, vicious

 

waking up cu… septembrie 22, 2009

Categorisit la Coloana sonora — akadea @ 9:31 pm

Times when I just can’t
Bring myself to say it loud,
‘Fraid that what I’ll say comes out somehow awry.
That is when it seems
We move in circles day to day,
Twist the drama of the play to get us by.

And it feels like fear,
Like I’ll disappear,
Gets so hard to steer-
Yet I go on!
Do we need debates,
When it seems too late?
Like I bleed but wait,
Like nothing’s wrong.

You lift my spirit, take me higher, make me fly,
Touch the moon up in the sky, when you are mine…
You lift me higher, take my spirit, make it fly,
Where all new wonders will appear.

Like the other day,
I thought you won’t be coming back-
I came to realize my lackluster dreams
And among the schemes
And all the tricks we try to play
Only dreams will hold their sway and defy!

 

Romania, Land of Choice? septembrie 11, 2009

Categorisit la In delir — akadea @ 10:27 pm

Nu m-am plans niciodata de gropile din good-old Romania… nu m-am plans ca strada care duce in parcarea din fata blocului meu (doar old, fara good) se reface si primavara si toamna, dar atunci cand nu e in lucru (adica vara si iarna) gasesti mai multe gropi pe metru patrat decat pe un teren minat… nu m-am plans niciodata si nu am avut de comentat negativ (cum fac in genere despre aproape tot ce ma inconjoara) ca nu sunt capace la gaurile de canalizare… chiar daca puteam sa raman cu sechele dupa o palpitanta experienta cauzata de bloblema asta… prin ‘96 ma intorceam de la scoala impreuna cu best friend a mea, S. si pe drumul zilnic, cum povesteam noi de zor, la un moment dat ea a ramas singura pe drum, iar cand s-a intors sa ma caute, a vazut decat o manuta fluturanda dintr-un canal pe langa care trecusem… da, am cazut in canal! :D am ras pe faza asta si multa lume inca rade… nu m-am plans nici din acest motiv, dimpotriva, am luat-o ca motiv de caterinca si am evidentiat baiul care ma priveste decat pe mine… eram (in prezent treaba mea daca mai sunt sau ba! :P ) cu capu-n nori si zapacita, dom’le… ce vina are primaria? oamenii aveau acolo o predispozitie super-evoluata pentru a semnaliza buba: era o creanga de copac acolo, dar daca pietonul cu ochii dupa zmeie nu a sesizat si era atat de rahitic incat a cazut pe langa creanga… ce vina se poate invoca primariei?? :P

Revenind la lista cu lucruri despre care nu m-am plans pana acum si nici nu am strambat din nas, cum ar zice unii ca mi-e caracteristic… si NU, nici acum nu intentionez sa fac asta… doar fac o lista cu anumite chestiuni care ar putea constitui motiv de critica zilnica a ceea ce inseamna Plaiurile Mioritice, dar ma abtin de la a comenta cat si de ce sunt deranjante [chiar se intampla asta de cativa ani incoace, prin toate mijloacele posibile, in toate mediile existente, dar mai mult decat atat: e chiar la moda! (era sa zic trendy, la naiba!) da bine sa critici Romanika si tot ce tine de aspectele negative ale tarii, locuitorilor, sistemului, infrastructurii, conducatorilor actuali, trecuti, potentiali si imposibili… si lista poate continua) .

Nu ma voi plange de penibilitatea politicienilor, de absurditatea gestionarii bugetului national sau local, nici de coruptia din fiecare por al societatii, la orice nivel…

Nu ma voi plange nici de cainii vagabonzi, care au devenit in unele zone ca niste haiteb de lupi flamanzi… Nu ma voi plange (dar voi stramba involuntar din nas!) de masina de gunoi, care vine rar si aduna dintr-un loc en-gros si risipeste peste tot en-detail, pe minunatele strazi mioritice…

Nu ma voi plange de cozile interminabile de la orice ghiseu, incepand de la banci, trecand pe la posta, via super-mega market, incheind glorios la farmacie sau la facultate… Nu ma voi plange nici de proasta organizare din cauza careia se formeaza cozile, dar nici de idiotenia participantilor imbulzitori care intretin cozile vii

Nu ma voi plange ACUM de ceea ce se intampla in spitale… desi aici, din pacate, am material de dezvoltat o discutie in ton ultra-negativ, dar refuz acum sa-mi amintesc anumite chestiuni… nici asta nu va fi motivul pentru care voi critica Romania si Romanii cu care am relationat lately…

Ma voi plange pentru un singur motiv, voi critica si huli un singur aspect, deocamdata, ceea ce m-a dezgustat si m-a dezarmat in acelasi timp, m-a facut sa ma racesc fata de tot ceea ce inseamna romanism si viata pe care mi-o dorec de multi ani ACASA… m-a facut sa inteleg de ce nu as fi fericita printre oamenii care nu mai stiu sa zambeasca…. da, atat am de criticat acum… nu mi-a placut ca oamenii pe care i-am intalnit zilnic, in diverse locuri, de diverse categorii sociale si diverse caractere, oameni care NU zambeau… nu am reusit sa gasec o persoana care sa-mi zambeasca (nu neaparat mie… sa aiba asa un zambet tamp pe moaca, sa isi zambeasca siesi, sa zambeasca la viata, la soare, la copiii lor, la luna, la stele, la ce vor muschii lor faciali!)…

Poate suna absurd, dar asta mi s-a parut cel mai grav! Asta ma deranjat pe mine personal si cred ca e cel mai trist lucru pe care il puteam constata!

De ce toata lumea e crispata, frustrata, nervoasa, crizata, ofticata, dospita… din cauza listei mele de mai sus (printre altele)?
Cum se rezolva toate problemele respective prin grimase, nervi, acreala si rafuieli? n-am sa inteleg vreodata!

Nu voi sustine slogane de genul “Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul” sau “Romania e frumoasa, dar pacat ca e locuita!”

Dar… spun decat ca era suficient sa vad zambind o vanzatoare de la cornuri, benzinarita sau casiera de la banca… nu la mine, repet, ca mi s-a intamplat si fericitul eveniment sa-mi zambeasca baiatul de la peco, cel care m-a “inhamat” la tiroliana de la Balea, un barman si alti cativa zambareti… :) Dar nu am gasit de data asta nici macar o persoana care sa zambeasca gratuit, fara motiv, fara scop, fara sens… Poate imi doream eu prea mult si traiesc in lumea mea utopica, de unde nu vreau sa cobor pe planeta asta serioasa si nu vreau sa recunosc ca ceea ce imi doresc este in fond ceva pur egoist…

Nu pot concluziona, nu ar avea sens… zambesc tamp si ma gandesc ca am aberat prea mult de data asta… :)